Archive for September, 2008

Crosul Petrom 2008

A inceput “campania de toamna” pentru alergatori, adica o luna in care vom avea concursuri in fiecare weekend. Azi am fost la Crosul Petrom, unul dintre cele mai mari si mai bine organizate crosuri. S-au adunat vreo 2000 de oameni, dintre care cei mai multi au fost copii de scoala, veniti pentru un tricou gratis, pentru ca despre alergare nici nu putea fi vorba. Dupa 2-300 de metri nu mai aveau “suflu”…

 A prezentat Maruta, a cantat Andra, invitat de onoare a fost Octavian Bellu. Premiile au fost in litri de combustibil (ceea ce mi-ar fi prins si mie foarte bine). M-am intalnit cu o multime de cunoscuti, unii veniti de departe, cum ar fi Ana Hecico, de la Baia Mare. Pe locul 1, la diversele categorii de varsta au fost sportivi cu rezultate internationale, cum ar fi Luminita Talpos si Ancuta Bobocel. Categoria 45-59 de ani a fost castigata fara drept de apel de catre prietenii nostri, Victor Vlad si Hiroko Ogawa.

Daca la acestia ma asteptam sa ii intalnesc la cros, surpriza a constat in intalnirea cu Alexandru Tatu, castigatorul de la “Da jos burta!” editia 4 si Adriana Stoica, una dintre concurentele de la “Poftiti la slabit!” editia 2. Pun pariu ca la inceputul lui 2008, acesti oameni nici nu visau ca vor alerga un cros. Alexandru are de gand sa persevereze, participand la o cursa mai lunga, cum ar fi un semimaraton.

In ceea ce ma priveste, am alergat usor acest cros, pentru ca nu am vrut sa risc nimic in vederea maratonului Berlin. Momentan nu sunt deloc in apele mele, pentru ca am racit si tusesc, iar picioarele ma dor destul de tare. Inaintea fiecarui concurs important mi-a recidivat periostita. Partea buna este ca dupa 5-10 km nu mai simt durerea. Bineinteles ca imi propun sa imi depasesc propriu record, ceea ce ar insemna sa cobor sub 3:50 sau chiar 3:45, dar nu stiu daca voi fi in stare. Desi mi-am propus ca o sa fac si o sa dreg, tot nu m-am antrenat foarte “stiintific”, adica urmand un program bine gandit. Am citit un studiu care arata ca alergatorii care nu se antreneaza urmand un program, au mai putine sanse sa isi atinga obiectivele… Ramane sa ma tin de un program pentru concursurile de anul viitor. (asta asa, ca autocritica inainte de concurs :D )

Margareta a slabit 40 de kilograme

In urma cu 2 saptamani m-am intalnit cu o parte dintre fostii concurenti de la “Poftiti la slabit!”, concurs desfasurat la ProTv, in cadrul emisiunii “Ce se intampla, doctore?”, unde eu am jucat “rolul” nutritionistului. De fapt, nu a fost un rol, ci mi-am facut treaba pe bune, iar rezultatele s-au vazut. Sigur, interventia mea a asigurat doar o parte din succes. Cel mai mult a contat vointa si determinarea acestor oameni de a reveni la o greutate normala.

Post concurs, Margareta (casigatoarea editiei 2) si Diana au continuat sa se antreneze si sa urmeze regimul alimentar, si au slabit in continuare. Nu mi-a venit sa cred atunci cand le-am vazut. Celelalte concurente au stagnat. Insa toti cei care m-au vizitat au dorit sa reia scaderea in greutate, ceea ce este extraordinar.

Postez pozele lor “before/after” ca o dovada incontestabila ca se poate – doar cu regim alimentar si sport. Fara medicatie (care are si ea rolul ei, nu trebuie sa o blamam, ci sa o privim realist), fara suplimente nutritive (aceeasi observatie ca si in cazul medicatiei) si mai ales fara bullshit-uri comerciale, cu care se amagesc multi oameni ca vor slabi “fara efort”.

Priviti si trageti singuri concluziile (iar daca aveti nevoie de ajutor profesionist, cititi aici).

Margareta a slabit din februarie pana in septembrie peste 40 de kilograme.

Diana a slabit 31 kg

Diana a fost una dintre cele mai perseverente si “bataioase” concurente de la “Poftiti la slabit!”. Mi-a placut optimismul ei si dorinta de a-si rezolva problema cu greutatea. Evolutia este excelenta, iar Diana este foarte aproape de o greutate normala.

Pe 12 octombrie 2008, Bucurestiul va avea, in sfarsit, un maraton de talie internationala.

Nu trebuie sa ratezi acest eveniment!

RO CLUB MARATON te incurajeaza sa alergi la aceasta competitie. Concureaza alaturi de noi, beneficiind de urmatoarea oferta, care a fost obtinuta printr-un acord de parteneriat cu organizatorii Maratonului International Bucuresti – MIB:

GRATIS – DACA ESTI MEMBRU AL RO CLUB MARATON. Toti membrii cotizanti ai clubului nostru vor putea participa absolut gratuit la Maratonul International Bucuresti, indiferent de proba (maraton, semimaraton sau stafeta). Pentru aceasta trebuie sa trimiti un mail pe adresa clubului (roclubmaraton@yahoo.com) in care sa precizezi proba la care vrei sa fi inscris, pana la data de 28 septembrie 2008. Dupa ce clubul va face plata taxei de inscriere, ti se va comunica numarul chitantei si iti vei face singur incrierea pe siteul maratonului. Va trebui sa concurezi in echipamentul oficial al clubului, iar in formularul de inscriere sa precizezi numele clubului.

REDUCERE 50% – DACA ESTI SIMPATIZANT AL CLUBULUI NOSTRU. Chiar daca nu esti inca membru al clubului, dar iti doresti sa devii, poti participa pentru Ro Club Maraton, beneficiind de o reducere de 50% a taxei de inscriere. Tot ceea trebuie sa faci este sa treci in campul “club sportiv” (din formularul de inscriere) numele Ro Club Maraton. Iar daca ulterior te decizi sa ni te alaturi in club, vei primi si echipamentul oficial (tricou sau maieu de concurs).

http://www.maraton.info.ro/html/acord_mib_-_ro_club_maraton.html

Imbecilitate fulminanta

Nu mai e o noutate scandalul cu Raduleasca si (ex-)emisiunea “Scoala vietii” de la Antena 2. A scris toata presa, tot netul. Cititi un comentariu foarte pertinent pe blogul lui Vlad Petreanu.

Bineinteles ca m-am minunat si eu cum de a fost posibil sa se ajunga la o asemenea gafa teribila…

Mi-am adus aminte ca la aceasta emisiune de 2 bani am urmarit o editie despre slabit in care erau invitati niste “experti”, aflati in mare voga prin primavara si care, asa cum era de asteptat, au fost fix ca un foc de paie. Ma intrebam pe atunci cum se permite o campanie nesimtita si pe fatza pentru o chestie care in toate tarile civilizate este interzisa si ma refer aici la tratamentul antiaging cu GH. Emisiuni peste emisiuni, interviuri… ziceai ca a venit Dumnezeu pe pamant sa aduca secretul nemuririi. Totul frumos mascat de o clinica “de slabire”, care vezi-Doamne, revolutiona nutritia in Ro, in timp ce noi prostii cu scoala si studii lucram “empiric”.

Care e legatura cu emisiunea – expertul in “marirea si intarirea masei musculare” (asa se prezinta el pe site) abera fericit despre pacientii lui care au o rata a metabolismului bazal de peste 5000 kcal pe zi si ajung sa consume peste 7000 kcal pe zi…

Este evident pentru oricine are notiuni de fiziologie umana ca aceste valori sunt aberante. O RMB nu poate ajunge la aceasta valoare, in niciun caz. Iar un consum de peste 7000 kcal abia daca au sportivii de anduranta in curse gen Ironman sau Turul Frantei… in niciun caz o gospodina sedentara.

Asa ca pasul pana la un trucaj luat de pe net cu Mihaela care promite un blowjob, si prezentat ca real, nu a fost greu de facut…

Noroc ca prostia nu doare. Mare noroc. 

Herastrau – alergarea 2

Stiti care a fost diferenta intre alergarea din acest week-end si cea de duminica trecuta? Doar vreo 20 de grade Celsius. Daca pe 7 alergam la aproape 29 de grade, astazi au fost 9 grade. Nu ma asteptam sa vina lume, dar cu toate acestea ne-am adunat 12 oameni (in buna parte altii fata de duminica trecuta). S-a alergat chiar bine pe vremea asta neasteptat de racoroasa. La un moment dat am gasit un sirag de baloane abandonate de la vreo nunta si am profitat de ocazie sa ne distram putin (moment artistic din ciclul “olimpiada oamenilor (ne)obisnuiti”.

Va urma o perioada competitionala foarte intensa: 21.09 – crosul Petrom, 28.09 – semimaratonul Dorna (eu voi fi la Berlin atunci), 5.10 – crosul Loteriei, 12.10 – maratonul Bucuresti. Abia dupa aceea ma voi relaxa putin. Sa imi tineti pumnii sa trec cu bine de toate acestea (mai ales de Berlin pentru care am emotii destul de mari).

Impresii pozitive

Pe 12 octombrie va avea loc Maratonul International al Romaniei. De data asta e sigur. Doar gaura neagra de la experimentul CERN ar putea sa mai opreasca intrarea Bucurestiului in randul capitalelor care se bucura de un maraton international :)

Dupa esecul de anul trecut, cand maratonul a fost anuntat si apoi a disparut in ceata, iata ca anul acesta sansele sunt 99,99% sa se intample “miracolul”. Ieri am fost la conferinta de presa pentru lansarea evenimentului, impreuna cu colegul si prietenul Marian Chiriac, si (desi nu ma asteptam) m-am intors cu impresii pozitive si cu certitudinea ca anul acesta vom alerga in centrul Bucurestiului la cea mai importanta cursa de anduranta.

Sufletul acestui maraton este Valeria Racila von Groningen, o mare campiona la canotaj, care ulterior a devenit pasionata de maraton si a alergat in 20 de curse. Sotul ei, Steven van Groningen este de asemenea un impatimit al alergarii si al triatlonului, participand la mai multe Ironman-uri. La lansarea evenimentului au mai participat Octavian Bellu (ANS) si reprezentanti ai IAAF, Primaria Capitalei, Toyota, Saatchi&Saatchi.

“Formula” este urmatoarea: d-na Racila a venit cu ideea, ANS si FRA au sustinut si consiliat (probabil vor sustine si financiar), IAAF si AIMS vor aproba si omologa traseul si organizarea, Saatchi&Saatchi se ocupa de organizare (pacat de campania publicitara care e atat de nepotrivita), iar banii vin de la Toyota (gold sponsor), Raiffaisen (silver sponsor) si altii mai mici. Ma bucur ca Men’s Health este unul dintre partenerii media.

In noaptea de dinaintea conferintei de presa, d-na Racila impreuna cu reprezentantul IAAF au masurat traseul prin Bucuresti – vor fi 4 bucle prin centru, vizand toate locurile importante din capitala. O idee excelenta. Dupa parerea mea traseul este frumos si bine gasit. In general nu imi plac maratoanele cu bucle, insa in Bucuresti ar fi fost foarte greu sa se faca un circuit unic. Plus ca nu poti sa deranjezi tot orasul pentru un concurs care va aduna (cu bunavointa) vreo 500 de oameni la toate probele. Intrebata la conferinta de presa, d-na Racila a spus ca mizeaza pe vreo 600 de participanti, dar n-am inteles daca se referea la proba de maraton sau la toate. Nu cred ca sunt sanse sa se stranga nici 200 de oameni la maraton, iar 600 pare SF pentru anul 2008 in Ro.

 M-a frapat suma declarata de reprezentanta Saatchi&Saatchi, alocata acestui maraton – peste jumatate de milion de euro. Pai la banii astia e cazul sa iasa ceva foarte frumos! Eu le tin pumnii.

Din pacate, Constantina Dita-Tomescu nu va putea veni la acest maraton, pentru ca va alerga la Chicago in aceeasi perioada, concurs pe care l-a castigat de 2 ori pana acum. Ar fi fost o mare onoare pentru MIR si un sentiment extraordinar sa luam startul alaturi de ea. Ca veni vorba de asta… nu m-as putea tine dupa ea nici macar jumatate de kilometru, si asta cu mari eforturi, dupa care ar trebui sa ma opresc

La finalul acestei conferinte de presa am discutat cu d-na Racila despre un posibil parteneriat intre Ro Club Maraton si MIR. Sper ca acesta se va concretiza cat de curand si toti cei interesati de clubul nostru vor putea participa la maraton gratis sau cu o reducere semnificativa. Voi anunta toate cele necesare imediat ce am ceva concret.

Herastrau – alergarea 1

In ultimul weekend cu caldura mare (dupa cum spun meteorologii), ne-am adunat cativa oameni in Herastrau la o alergare de grup organizata de RO CLUB MARATON.

Pentru ca anuntul a fost pus destul de tarziu, nu a venit prea multa lume, totusi suficienti cat sa ne simtim bine si sa atragem atentia asupra noastra (ca si club). Am alergat intre 1 si 3 ture de Herastrau apoi ne-am rehidratat la o terasa in zona.

Multumesc tuturor celor care au venit si sper sa fim si mai multi duminica viitoare (tot in Herastrau, intrarea Charles de Gaulle, intalnire intre 9,30-10, strat la ora 10).

O veste trista

Zilele trecute am primit numarul 12 din Sci-Fi Magazin la care sunt abonat si despre care am mai scris pe aici, incantat fiind de aparitia lui pe piata din Ro, in special pentru faptul ca aducea publicului cititor de SF o serie de nuvele straine, premiate si de foarte buna calitate.

Din pacate, in plicul cu revista am gasit o scrisoare din partea redactiei in care anuntau ca inceteaza publicarea revistei. De ce? Simplu, pentru ca raportul cheltuieli / vanzari atarna de partea cheltuielior. Se pare ca romanii nu sunt interesati de SF si in mod particular de o revista SF. Spuneau in scrisoare ca dupa statisticile lor, mai putin de o mie de oameni au cumparat revista si dintre acestia doar 150 au avut abonamente.

In editorialul sau, aparut in acest numar final, dl. George Lazar motiva lipsa de interes pentru SF prin faptul ca deja traim intr-o lume extrem de tehnologizata, cu alte cuvinte suntem cu un picior in viitor si practic autorii de SF nu mai au cu ce sa ne surprinda. Ii respect punctul de vedere, dar nu pot sa fiu de acord. Eu cred ca SF-ul nu are moarte, pentru simplul fapt ca oamenii au capacitatea sa viseze. Poate ca vreodata, intr-un viitor foarte indepartat, o sa fim atat de satui de stiinta si tehnologie, incat particula “S” o sa dispara si o sa visam doar pe directia “fantasy” (asa cum afirma dl. Lazar in editorial). Insa nu acum. Eu cred ca abia am facut un mic pas de la inventarea motorului cu aburi si suntem extrem de departe de apogeu.

 As face o paralela intre SF si maraton, doua domenii dragi mie. Daca cineva ar pune lupa pe Romania analizand interesul pentru maraton, ar putea sa afirme ca e un sport neinteresant, fara priza la public si care isi va da duhul in cele din urma. Ce altceva ai putea gandi cand la start se prezinta cateva zeci de oameni, in parcuri abia daca vezi cativa alergatori, stadioane nu avem, etc. Insa daca arunci o privire “afara” si vezi zeci de mii de oameni care vin la un maraton (apropo, la Berlin vor pleca in cursa 40.000 de alergatori), o multime de alergatori amatori, o intreaga industrie dedicata doar acestui fenomen, atunci iti schimbi perspectivele.

Asta se intampla si cu SF-ul. Romania trece printr-o perioada ciudata acum. Oamenii nu au timp sa viseze sau sa alerge “de nebuni”. Romanii trebuie sa fie pragmatici si sa alerge dupa bani. Multi, cat mai multi. Ca sa se dea cu masini scumpe prin oras. Ca sa isi cumpere apartamente in blocurile noi si vile in periferie. Ca sa aiba haine de fitze. Ca sa se sparga in figuri cu orice pret.

Si atunci cum sa le ceri sa citeasca SF sau sa isi cultive corpul si spiritul pregatindu-se pentru o cursa de maraton?

 

RO CLUB MARATON va invita duminica 7.09.2008 si (tot) duminica 14.09.2009 la o alergare de grup in Parcul Herastrau.

Loc de intalnire – Piata Charles de Gaulle, intrarea principala in parc (de unde se pleaca la crosuri)

Ne intalnim in intervalul 9,30-10, iar la ora 10 se pleaca la alergare. Primii 3-4 km (sau chiar o tura de parc) se va alerga in grup, intr-un ritm acceptabil pentru toata lumea.

Cei din club sunt rugati sa vina in echipament “oficial”

Tinand cont ca multi dintre noi suntem inainte de maraton, e o ocazie buna sa facem un antrenament “long run”.

Dupa antrenament se recomanda o “rehidratare de grup” la o terasa din zona