Mai sunt 2 zile din februarie, dar stiu sigur ca nu voi face antrenamente, asa ca pot “sa dau raportul” – 138,5 km.
Ceva mai putin decat in ianuarie, dar as putea spune ca am castigat in viteza. Dupa acel semi de la mijlocul lunii m-am resimtit putin si a trebuit sa fac cateva antrenamente mai scurte. A trecut foarte rapid luna asta, practic nici nu mi-am dat seama ca a existat. Una peste alta, a fost ok.

Campaniile electorale imbraca tot felul de forme. Iata o noua moda, care a prins in lumea artistilor ce sustin un candidat sau altul. Foarte tare, daca ma intrebati pe mine. Pe cand varianta romaneasca? “Mai traiti? Bineee…, na-na-na-ta-na-naaa”

Noua oameni “cu greutate” s-au decis sa slabeasca. Eu, impreuna cu antrenoarea Adriana Nicolae (World Class) si psihoterapeutul Mirela Zivari, ii vom ajuta timp de trei luni sa se apropie cat mai mult de greutatea normala. Totul se intampla la ProTV, in emisiunea Oanei Cuzino “Ce se intampla doctore?”, la rubrica “Poftiti la slabit”.
Lasand la o parte aspectele legate de show tv, concurs cu premii in bani, expunere media etc., pentru mine cei 9 oameni sunt pacienti cu obezitate de la gradul 1 la 3, care necesita toata atentia din partea noastra, ca specialisti.

Dadu bunul Dumnezeu sa mai alerg si fara sa imi iasa aburi pe gura si nas, atent sa nu imi rup capul alunecand pe vreo portiune cu gheatza.
Ca sa nu fie o iarna ca la carte, sfarsitul lui februarie a venit cu o crestere brusca a temperaturii, ceea ce pe noi, alergatorii, nu poate decat sa ne bucure. Asadar am purces la o alergare prin IOR, unde muncitorii muncesc “frenetic” la refacerea aleelor. Partea buna este ca vor asfalta si partea de parc dinspre Grigorescu, ceea ce inseamna ca vom putea alerga 3,2 km (dupa unii 3,5) fara sa ne afundam in noroaie. Din punctul asta de vedere sunt super multumit, pentru ca imi este mult mai aproape IOR-ul decat stadionul. Glumeam cu un amic, ca poate dom’ primar Negoita o sa puna pe aleea principala si o banda de tartan, ca sa nu ne rupem picioarele doar pe asfalt. Dupa care ne-am trezit la realitate, ca doar nu suntem in Elvetia sau mai stiu eu unde… Azi am alergat doar 9 km, desi era loc de mai mult, insa m-a apucat o necesitate stringenta, care nu putea fi rezolvata in acele cutii albastre mizerabile. Desi mi-am imbunatatit in mod evident viteza si tinuta la alergare, tot ma simt destul de greoi si “ruginit”. Sper sa fie doar vremea de vina.

La Ironman am vazut oameni absolut extraordinari, cu o vointa iesita din comun. Exista putine sporturi in care efortul este atat de mare si pe o perioada atat de lunga. In filmuletul acesta sunt doua doamne carora li s-au cam terminat bateriile.

Cu riscul de a ma repeta: m-am saturat de frig!!! Am facut atatea antrenamente pe temperaturi cu minus de m-am saturat. Partea buna si mai ales imbucuratoare pentru moralul meu este ca am avut puterea sa ma mobilizez de la caldurica placuta din casa spre gerul din parc. Sambata am iesit la o alergare in Tineretului impreuna cu Danut Cernat, care a cam scos untul din mine. Evident ca el a alergat mai incet decat ar fi facut-o, ca altfel nu reuseam sa ma tin dupa el. Am facut 10 km pe acolo intr-un ritm foarte bun pentru mine si mai ales in situatia in care afara era un frig patrunzator. Duminica am avut o filmare lunga, asa ca am evitat sa ies la antrenament, pentru ca de obicei sunt destul de obosit si nu mai reusesc sa ma concentrez bine.
Astazi am reusit sa alerg vreo 9 km prin si pe langa IOR. Din pacate, iar soare cu dinti. Era cam pustiu parcul – doar muncitorii care il reamenajeaza. Apropo de asta, bine ca repara drumurile, dar din cate se vede pe acum, e cam treaba facuta romaneste…
Se uitau muncitorii aia la mine ca la farfurii zburatoare, dar de mult nu mai imi pasa ce crede sau ce zice lumea despre faptul ca alerg. Nu eu sunt anormal, ci cei care ma considera asa.
Una peste alta, softul meteo imi arata ca vremea se incalzeste peste temperatura obisnuita a acestei perioade. Ura!

Ma intreba cineva in ce situatii ar trebui sa mearga la medic, daca vrea sa se apuce serios de antrenamente pentru maraton. In principiu, cam orice om ar trebui sa stea de vorba cu un medic (de preferinta medic sportiv) inainte de a se angaja la eforturi mai mari, totusi exista cateva categorii care trebuie in mod obligatoriu sa mearga la control:

- daca ai fost sedentar mai mult de 1 an
- nu ai facut niciodata sporti si ai peste 60 de ani
- ti-a fost diagnosticata o problema cardiaca sau hipertensiune arteriala
- esti gravida (caz in care ai putea sa mai astepti cu maratonul…)
- esti obez/a
- fumezi sau ai fumat
- ai diabet (foarte important!)
- ai antecedente familiale de boli cardiovasculare
- ai avut vreodata dureri in piept in timpul efortului
- lesini sau ametesti frecvent
- ai orice alta problema medicala si nu esti sigur daca ai voie sa faci efort

Sunt lucruri cu care nu ai vrea sa te intalnesti niciodata in viata. Si totusi se intampla. Ieri a trebuit sa fac ceva ce nu as dori nimanui. Am fost cu pisica la clinica veterinara pentru eutanasiere. Povesteam mai de mult ca i-a fost pus diagnostic de cancer renal si ca nu se mai poate face nimic.
Din noiembrie si pana acum am asitat neputinciosi la degradarea lui treptata. Dintr-un motan frumos s-a transformat intr-o umbra. Aproape nu mai avea muschi; ii simteam scheletul imediat sub blana. Zacea toata ziua si nu mai avea chef de nimic. Am decis sa il las sa moara natural, pentru ca ma ingrozea gandul sa merg cu el la eutanasiere atat timp cat era constient. Si totusi am fost nevoit sa o fac, pentru ca incepuse sa emane un miros greu, probabil fiindca rinichii lui nu mai functionau.
Totul s-a terminat foarte repede si civilizat. Ramane doar regretul.

Un clip absolut superb, mai ales pentru cine a trecut macar odata prin asta. Imi aduc aminte asta-toamna cum umblam ca Robocop prin Atena, si eram atat de mandru incat aveam impresia ca toata lumea stie ca am terminat maratonul (desi nu mergeam cu medalia de gat si nici macar cu tricoul concursului pe mine).

La textbook scrie ca inainte de un maraton trebuie sa faci o alergare lunga cu cateva saptamani inainte. Pe vremea asta urata nu prea imi vine sa fac alergari lungi, dar daca trebuie, trebuie. Intamplarea face ca distanta dintre casa noastra de vacanta de la Cocorasti Mislii (din Prahova) si pana la Ploiesti (sud) sa fie fix 21 de kilometri, adica un semimaraton. Zona Cocorastiului este minunata, in special vara. Acolo m-am pregatit vara trecuta si mi-a prins bine alternanta de deal-vale.
Asa ca sambata am luat startul din fata casei, pregatit fizic si mai ales psihic pentru cei 21 de km pe care ii aveam de parcurs. Din pacate drumul este circulat, mai ales de la km 5, si am respirat un incantator amestec de aer cu gaze de esapament. Pe anumite portiuni era noroi, iar pe altele a trebuit sa incetinesc ca sa nu alertez cainii strazii. Primii 15 km i-am parcurs cu 5 min pe km, ceea ce pentru mine inseamna o evolutie clara. Totusi m-am oprit sa beau apa (noroc cu tata care m-a asteptat din 5 in 5 km) si am mai pierdut acolo cateva minute. Ultima portiune de 6 km am facut-o mai lent, pentru ca obosisem si nu am vrut sa ma epuizez.
Nu cred ca o sa pot alerga maratonul cu 5′/km (ceea ce ar insemna un minunat 3 h 30 min…), dar probabil ca nu sunt foarte departe de acel moment. Asa cum spuneam si altadata, timpul cu care termin nu este principalul lucru care ma intereseaza. Vreau sa imi mentin bucuria alergarii si bucuria de a termina un maraton in picioare.

In alta ordine de idei, sper sa imi fac mai mult timp sa adaug informatii din nutritie si slabire pe acest blog. In ultima vreme am fost mult prea prins cu altele.