Ultimele trei filme SF vazute:

I Am Legend - Will Smith in rolul principal (arata foarte misto!). Subiectul e destul de fumat – virusul scapat de sub control, care decimeaza populatia Pamantului, iar cei ramasi se transforma in niste monstrii dementi si sensibili la lumina… mai putin Will Smith… pe care l-am baut Nu va povestesc tot, ca poate vreti sa il vedeti. Merita vazut pentru imaginile “post-apocalitice” ale New York-ului, foarte bine realizate.

The Man From Earth - un cu totul alt gen de SF. Absolut nimic spectaculos in realizare, de fapt totul se petrece intr-o incapere in care vreo 7-8 persoanaje stau de vorba. Ar fi monoton, daca ideea nu ar fi interesanta si bine condusa. Tema: nemurirea.

Stargate. The Ark of Truth – ultimul film de lung metraj din seria Stargate. Reteta clasica a unui SF interesant: extraterestrii, nave, batalii, tehnologie, aventuri.

Am vazut o emisiune pe Antena 2 despre “razboiul curelor de slabire” – invitati o doamna doctor specialist endocrinolog (doctor in stiinte medicale) si “celebrul” Andronache, acest adevarat fiu al Mamei Omida Nutritionista.
Ostilitatile s-au dus cam asa: 95% din emisiune a fost monopolizata de Andro, care cu privirea fixa si ton agresivo-tizpator a debitat un amalgam de tampenii (si informatii corecte, ca probabil mai citeste si din surse corecte), asezonate cu cifre si denumiri stiintifice, pentru impresionarea publicului telespectator. Doamna doctor a fost redusa la tacere inca de la inceput si probabil ca si-a dat seama ca nu are sens sa se consume, asa ca l-a privit amuzata pe “maestru” vorbind despre “glicemia painii”, “hipercalorii” si tot soiul de teorii “avangardiste” spuse pe un ton care nu lasa drept de replica sau de indoiala (e si asta o tehnica: daca spui o tampenie, macar sa o spui cu convingere, ca poate nu se prinde lumea).
Nici moderatoarea nu a putut sa-i faca fatza. Ea, saraca, nu vroia altceva decat ce vor cam toti moderatorii astia de la emisiunile despre slabit: ce mancam, domne’, la mesele principale din zi (adica o simplificare la minim a educatiei nutritionale).
Am rabdat cu stoicism pana la sfarsitul emisiunii, desi imi venea sa sparg televizorul din 2 in 2 minute. Cum e posibil sa se intample asa ceva? Cum poti sa inviti la o emisiune un om cu scoala adevarata (facultate + rezidentiat + doctorat) alaturi de un “tata Omida” si sa lasi ca acesta sa monopolizeze discutiile? D-na doctor nu apuca nici macar sa deschida gura sa corecteze ineptiile lui Andronache, pentru ca nu avea loc de el.
Si atunci cu ce impresie ramane telespectatorul care nu are niciun fel de pregatire in nutritie sau medicina? Ca Andronache e un zeu al nutritiei, iar d-na doctor o toanta care nu e in stare sa scoata 3 vorbe. Si atunci omul simplu incepe si isi insuseste prostiile pe care le aude. Halal educatie…

Din ciclul “hai sa mai filozofam putin…”, iata cu ce ganduri imi mai pierd eu vremea in aceasta iarna. Evident legate tot de maraton, ca asta e hobby-ul meu actual.
Stateam si cugetam (ca in bancul ala “bade, stai si cugeti?”, “nu, doar stau” ) care ar trebui sa fie atitudinea mea pe viitor, legata de alergarea la maraton. Vad pe cate unii preocupati sa coboare musai sub nu-stiu-ce timp, sa doboare recordul personal si pentru asta investesc o multime de timp si de efort. Tot respectul pentru stradania lor.

Dar intrebarea mea existentiala este: sunt eu defect daca raman la nivelul in care fac maratoane doar de placere, fara sa ma cramponez prea mult de timpul cu care le termin?

Ca sa termini un maraton, chiar si un semimaraton, e clar ca trebuie sa te antrenezi continuu timp de cateva luni si la un nivel care depaseste jogging-ul de placere sau mersul la sala doar pentru intretinere. 42 de kilometri alergati, inseamana totusi o distanta mare, pe care nu ai cum sa o parcurgi nici mergand daca nu esti intr-o forma buna.
Analizandu-ma, am constatat ca nu sunt foarte ahtiat dupa performanta. Adica, ok, sa zicem ca as putea ajunge sa cobor sub 3:30, poate vreodata si mai jos. Nu spun ca nu mi-as dori asta, pentru ca inseamna ca as manca rahat. Sportul in sine inseamna autodepasire. Insa vreau sa lasa asta sa se intample natural, fara sa ma stresez sau sa fac sacrificii prea mari. De exemplu, nu cred ca pot sa fac mai mult de 4-5 antrenamente pe saptamana. Ar inseamna ca incep sa imi neglijez familia, joburile, pregatirea profesionala. Si oricat de mult mi-ar place maratonul, nu cred ca merita sacrificiul.
Pe de alta parte, sunt realist: nu am un telent special pentru acest sport. Ceea ce nu ma impiedica sa il practic. Adica ce, daca nu am 6-pack, nu am voie sa trag de fiare sau daca nu joc fotbal ca Hagi, inseamna ca nu trebuie sa mai dau cu piciorul in minge la o partida cu prietenii?
La maratoanele mari, “grosul” participantilor este alcatuit din alergatori mediocrii, care il termina in 4-5 ore. E vreo problema daca raman printre ei, indiferent cate maratoane as face? Stiu sigur raspunsul: absolut nicio problema! Si atunci de ce bat campii pe aici? Ca asa ma mai apuca pe mine, cateodata, accesul de filozofie.

Dora si Paco

Mai tineti minte cum va simteati in copilarie dupa ce trageati o joaca buna la zapada? O senzatie placuta de oboseala, care se instala in caldura de acasa.
Cam asta am simtit eu dupa ce mi-am facut curaj sa ies la o alergare in parc. Frigul nu ma mai sperie. Deja am experienta catorva zeci de kilometri la minus multe grade, insa ma gandeam la cat de neplacuta ar fi alergarea prin zapada asta semitopita, amestecata cu noroi. Din fericire, in parc am gasit un peisaj de vis si zapada batatorita, alba si curata. In IOR zapada este “virgina” in cea mai mare parte, cu exceptia drumurilor de acces, unde e batatorita si a catorva “partii” pentru sanuite, construite probabil de copii. Lacul este aproape complet inghetat. Am vazut cu surprindere copii aproape de mijlocul lacului – inconstienta, daca ma intrebati pe mine, care am depasit de mult varsta aventurilor de genul acesta. Pe o mica portiune din lac, care nu a inghetat (n-as putea spune de ce) se inghesuie o multime de ratze si alte pasari, care constituie o atractie a acestui parc – multa lume vine sa le pozeze sau sa le arunce mancare.
Am alergat vreo 9,5-10 km (nu stiu exact cat are o tura de lac). Evident, alergarea a fost destul de dificila, dar este o experienta utila si un antrenament care imi va ajuta la forta picioarelor. Pe o portiune destul de mare este gheatza, iar acolo trebuie incetinita viteza – nu am vrut sa-mi asum niciun risc de a ma accidenta. Pe alta portiune, aleea este acoperita cu un strat subtire de nisip, iar acolo se poate accelera putin. Mai exista o alta bucata, pe unde probabil ca nu s-a circulat prea mult, iar zapada este destul de inalta si gloduroasa – acolo se alearga in zig-zag, cu destula dificultate. Insa, in mare, m-am temut degeaba de genul acesta de antrenament. Peisajul este incantator (desi mie nu imi place zapada…), este multa liniste pentru ca putini oameni ies la plimbare pe vremea asta, iar zapada iti tine muschii in tensiune. Eu a trebuit sa fiu cu si mai multa atentie, pentru ca albul general impreuna cu miopia mea, cam estompau eventualele denivelari.
Oricat de mult mi-a placut (si voi mai repeta experienta), totusi abia astept sa vina primavara.

Ana este o alergatoare din Baia Mare. Am cunoscut-o la Maratonul Callatis, pe care ea l-a terminat cu aproape o ora mai repede decat mine ) , ceea ce cred ca spune deja mult despre nivelul ei de pregatire.
Va invit sa cititi un interviu cu ea

Stateam intr-o zi cu Dora pe canapea si ne faceam de lucru. Ea cu jucariile ei, eu cu telecomanda la televizor. Tot schimband canalele, la un moment dat pe unul din ele era chestia aia cu “Pentru sanatatea dvs evitati excesul de…”. Tocmai cand se pregatea sa spuna ce sa evitam, am schimbat postul, moment in care o aud pe Dora spunand “zahar, sare si grasimi”, dar fara sa isi intrerupa joaca.
Am un copil genial )

Glumesc, nu despre asta vroiam sa scriu, desi oricum pentru mine Dora este cea mai frumoasa, desteapta etc.
Ideea e ca m-a pus pe ganduri reactia ei, dar intr-un sens pozitiv. Pana la urma, poate ca educatia asta facauta la tv sub forma picaturii chinezesti, chiar are efect. Macar la copiii astia care au mintea cruda si care poate fi modelata. Ii ramane acolo undeva in cap ca trebuie sa evite excesul de zahar, sare si grasimi. Evident ca la varsta asta habar nu are despre ce e vorba, dar poate mai tarziu, cand o sa inceapa sa priceapa mai multe, o sa aiba o alta atitudine in fatza tentatiilor culinare (in exces). Poate. Nu stiu. Eu sper.

Nu pot sa zic ca mi-o doream neaparat, ci mai mult am fost obligat de imprejurari – Revelion + inzapezire.
In 2007 nu cred ca a existat vreo saptamana in care sa nu ma antrenez si m-am invatat asa. Acum stau ca pe ace pentru ca de o saptamana nu am mai facut niciun antrenament. Mai intai a fost Revelionul si m-am gandit ca nu are rost sa ma complic sa iau cu mine echipamentul, mai ales ca nu stiam unde ies la alergat in Ploiesti (adica stiu o multime de locuri, dar n-aveam chef sa experiementez daca sunt populate cu caini, aurolaci, gropi si alti “dusmani naturali” ai alergatorilor).
Intoarcerea in Bucuresti a coincis cu inceputul nebuniei numita “inzapezire”, asa ca s-au dus orice sanse de a alerga afara. Din pacate n-am reusit nici la sala sa ajung, pentru ca masina mea este ingropata in zapada. Maine mi-am propus sa o scot la suprafata si sa ma aventurez pana la sala.

Partea frumoasa cu zapada este ca mi-am amintit de copilarie si am avut o oarecare senzatie de normalitate in privinta climei. Am scos-o pe Dora la o plimbare printre nametzi, dar n-am reusit sa ma tin de cuvant in privinta omului de zapada, pentru simplul fapt ca zapada nu avea consistenta necesara pentru a face macar un amarat de bulgare.

Una peste alta, saptamana de pauza cred ca m-a dat putin inapoi, mai ales ca au existat tot felul de tentatii culinare in perioada asta. Nu-i nimic, voi recupera.

Intampin cu placere anul 2008. Mereu mi-a mers bine in anii pari, asa ca astept de la 2008 o multime de lucruri bune.
Am petrecut trecerea in 2008 in centrul Ploiestiului, unde se adunase puhoi de lume. Noroc ca iarna nu incepuse la intensitatea de astazi. Pot sa zic ca a fost chiar “caldut”. Autoritatile din Ploiesti au organizat un spectacol, ca mai peste tot in tara, iar la miesul noptii au tras artificii. Per total ok, mai putin lipsa de civilizatie a oamenilor care au marcat evenimentul spargand sticle de sampanie si aruncand cu pocnitori si artificii printre oameni… Asta ca sa nu uitam cumva ca suntem in Ro, nu intr-o tara civilizata.

Urmeaza cateva zile de frig cumplit, asa ca nici nu se poate pune problema de alergat afara. O sa merg la sala.

Tuturor celor care treceti pe aici va doresc un 2008 excelent, cu sanatate si bucurii!