Archive for October, 2007

Men’s Health, noiembrie 2007

Men’s Health – acelasi continut de cea mai buna calitate, dar acum intr-o prezentare “upgradata”, mai moderna, mai aerisita si mai atragatoare. N-am apucat decat sa o rasfoiesc. Aveti ce citi.

mh-nov07.jpg

Examene si conferinte

Am incheiat, in sfasit, o saptamana foarte grea. Acum pot sa rasuflu usurat, insa m-a lovit brusc toata oboseala acumulata in ultima perioada, cand m-au napadit o multime de probleme (prevazute si neprevazute). Important este ca am trecut cu bine. In tot cazul, m-am cam saturat cate examene am dat in viata asta…

Ieri am fost la conferinta nationala organizata de Institutul National de Cercetare pentru Sport, unde am prezentat o lucrare numita “Suplimentele nutritive – intre publicitate si adevar stiintific”. Conferinta a fost interesanta, iar lucrarea mea a fost primita bine, in ciuda faptului ca nutritia sportiva este prea putin cunoscuta la noi si realizez ca este mult de munca pentru a schimba optica oamenilor, chiar si a celor direct implicati in sportul de performanta.

Ma simt bine la astfel de conferinte, pentru ca am ocazia sa fiu in mijlocul unui grup de oameni care merita tot respectul nostru. E vorba de oamenii care intr-adevar aduc un aport la progresul specialitatii pe care o studiaza si o practica. E vorba de oameni cu studii reale, aprofundate, care stiu despre ce vorbesc atunci cand deschid gura. Si in ciuda tuturor calitatilor lor, a meritelor, a titlurilor stiintifice obtinute, a lucrarilor publicate sunt oameni modesti si cu bun-simt, despre care uneori auzim prea putin sau deloc, pentru ca nu sunt ahtiati dupa publicitate, iar mass media, in superficialitatea si goana ei dupa senzational, ii ignora.

Acelasi sentiment l-am avut petrecand timp prin spitale, unde am intalnit oameni absolut extraordinari, deosebit de competenti, care isi vad de treaba lor, fara sa iasa in fatza cu orice pret.

Acelasi lucru banuiesc ca se intampla si in lumea actorilor – e un contrast asa mare intre actorasul de mana a 2-a care ar face orice sa apara in cat mai multe emisiuni “cu vedete” si pe de alta parte, Actorul (cu A mare), care isi pastreaza deminitatea si profesionalismul, iar atunci cand apare in media (indiferent daca e vorba de tv, radio sau presa scrisa) o face intr-un mod decent, conform cu valoarea lui.

Intr-un fel, ce am spus pana acum se leaga cu tema lucrarii mele de la conferinta… publicitate si adevar stiintific. Un supliment nutritiv cu efecte ergogenice reale nu va avea nevoie de publicitatea agresiva, pe alocuri mincinoasa, dar absolut necesara din punct de vedere comercial pentru un supliment ale carui efecte nu sunt dovedite decat in studiile comandate de catre producatorul lui.

 Am o multime de proiecte, pe care le-am tinut “in sertar” pana acum, pentru ca efectiv nu am avut timp sa ma gandesc la ele. Abia astept sa le incep, desi deocamdata tot va trebui sa le aman o perioada.

confincs.jpg

Primul examen

Am dat examenul de an la cursul de nutritie sportiva (dar in timpul anului am avut tot felul de teme, care au fost punctate). Am mai trecut un hop.

M-am bucurat asa de mult ca am reusit sa am acces la acest curs, pentru ca este cel mai serios si cel mai bine creditat din lume. Numai faptul ca am ca profesori toate marile nume ale nutritiei sportive spune mult. Nu am ajuns din intamplare aici. Am cautat mult inainte. As fi putut oricand sa imi cumpar o diploma de pe net, insa mi-am dat seama ca nu valoreaza nici macar cat hartia pe care este tiparita. Asa ceva poate obtine oricine – nu ai nevoie de recomandari, de studii anterioare, de rezultate… doar de bani. Doar ca eu nu am vrut o diploma, ci educatie.

Am cunoscut cativa oameni care si-au cumparat diplome de pe net (nu in domeniul meu). Si la ce le foloseste? Poti pacali oamenii pana la un punct, insa cand esti luat la bani marunti…

Sigur, in Romania merge orice. Deocamdata. Dar lucrurile se vor schimba.

Este importanta educatia sistematica? Sigur ca da. Ma gandesc la mine. Am citit mult din nutritie sportiva si inainte, asa ca nu am intrat la curs cu zero cunostinte. Multe lucruri le stiam si asta mi-a prins bine. Insa am descoperit curand un lucru important: informatiile pe care le culegi singur nu sunt totdeauna corecte sau relevante. E cu totul altceva cand iti spune cineva “citeste din cartea x sau articolul y”, iar acel cineva sa fie un profesor a carui experienta nu poate fi pusa la indoiala. E vorba de adevarul stiintific, netrucat sau cosmetizat. E singura cale prin care poti sa ajungi specialist veritabil.

Ca magarul in ceatza

Azi ar fi trebuit sa fie Maratonul International al Romaniei.

In urma cu cateva luni imi imaginam puhoaie de alergatori pe strazile Bucurestiului, in frunte cu etiopieni si kenyeni, atrasi aici de premiile de 50.000 euro ce fusesera anuntate. Dar uite ca e 21 octombrie si nu alearga nimeni. Ba mai mult, e o vreme oribila – rece, cu vant si ploaie.

Pentru cei care nu stiu, istoria e in felul urmator: in primavara a fost anuntat cu mult tam-tam acest evenimnent sportiv care se dorea a fi ceva de mare amploare (gasiti mai jos textul comunicatului de presa). In principiu, o initiativa foarte buna, care ne-ar fi adus si pe noi cu inca un pas inainte pe drumul spre normalitate. Doar ca… timpul a trecut, nimeni n-a mai spus nimic, siteul oficial a ramas la stadiul de “under construction” si maratonul s-a pierdut fix ca magarul in ceatza. Nici macar un comunicat oficial in care sa se dea o explicatie referitoare la abandonarea acestui proiect…

Neoficial, s-a auzit ca organizatorii au intampinat mari probleme legate de oprirea traficului in ziua concursului, ca politia nu a dorit sa acorde sprijin si altele.

Pacat.

In mod sigur, candva, in viitor, vom avea si noi maratoane de nivelul celor de afara (macar ca cele din tzarile vecine… nu am curajul sa ma gandesc la un maraton de amploarea celor din tzarile vestice). Se va intampla in mod sigur, pentru ca acesta este trendul si asa cum ne-am aliniat la mai toate tendintele (si bune si rele), va urma si asta. Singur, exista si acum maratoane in Ro, insa la o participare de 50-100 de oameni, inca nu putem sa vorbim de ceva serios. 

Apropo de MIR, imi pun si eu niste intrebari simple: oare inainte de a anunta evenimentul, nu se putea face un studiu al posibilitatilor si sa se stie clar care e situatia? Pe de alta parte, de ce un oras ca Timisoara poate gazdui un maraton, iar Bucurestiul nu poate? (nu mai zic de Budapesta, Atena, Cracovia si alti vecini…)

Sper ca la anul sa se reia initiativa.

Comunicatul despre care vorbeam:

Am participat la competitii mondiale si olimpice de canotaj, dar, pentru mine, cel mai emotionant moment din sport ramane startul la maraton. Sute de mii de oameni pornesc in aceasta cursa a curajului si sanatatii. Am alergat in peste 20 de aemenea curse si abia acolo am inteles lectia lui Pierre de Coubertin: «Important e sa particip !»“ – afirma campioana olimpica Valeria Racila van Groningen, in deschiderea festivitatii de lansare a unei actiuni ce se anunta a fi de mare rezonanta: Maratonul International al Romaniei, programat sa se desfasoare la 21 octombrie 2007, in Bucuresti..

            Personalitati ale sportului si ale municipalitatii, precum si reprezentanti ai Uniunii Europene s-au aflat la «startul» acestei initiative, intre acestia aflandu-se dl Octavian Bellu – presedintele ANS, dl Adriean Videanu – primarul general al Capitalei, dl Octavian Morariu – presedintele COSR, dl Donato Chiarini – seful Comisiei Europene in Romania, dl Sorin Matei – presedintele forului nostru atletic, cunoscutele campioane Iolanda Balas, Elisabeta Lipa, Gabriela Szabo, Monica Iagar s.a.

            Referindu-se la aceasta actiune, dl Octavian Bellu, presedintele Agentiei Nationale pentru Sport, a spus printre altele : «Romania reprezinta o forta in intrecerile de mare amploare ale lumii… Romania, prin Capitala sa, poate demonstra ca este capabila sa organizeze si evenimente sportive de mare amploare… Acest Maraton – asa cum este el conceput – va avea, desigur, un mare impact social, mediatic, dar si in plan economic, in acest sens, pentru intreaga sa reusita A.N.S. urmand a acorda intregul sprijin… Sunt orase in lume care si-au cucerit o veritabila faima prin gazduirea unor astfel de intreceri, aceasta neinsemnand ca vom avea complexe. Dimpotriva, gandul nostru este de a ne alinia in cat mai scurt timp acestora. Suntem o tara ospitaliera si, daca vom face tot ce trebuie de facut, atunci cu totii vom fi beneficiarii succesului…»

            Opinie impartasita si de dl Adriean Videanu, primarul general al Capitalei, care a mentionat : «Bucurestiul are nevoie de un asemenea eveniment prin care poate intra in galeria marilor capitale care organizeaza un Maaraton, in fond o actiune cu largi implicatii in viata social-economica a intregului oras, cu ecou pe multiple planuri ».

            Edificatoare au fost si cuvintele dl Donato Chiarini, seful Comisiei Europene in Romania : «De cateva luni, Romania a intrat in Uniunea Europeana, prin actiunile sale dovedind o preocupare intensa in toate sectoarele. Comisia Europeana sprijina asemenea actiuni sportive care mizeaza pe o larga participare a populatiei, acestea constituindu-se intr-un eficient aport la dezvoltarea comunitatii europene. Ceea ce pot sa mai adaug este faptul ca toti marii campioni implicati in organizarea acestui Maraton au in mine un sponsor de suflet…». De altfel, evenimentul va fi realizat si cu sprijinul U.E., prin Programul «Impreuna din 1957»

            Coordonator al recentului Maraton International de la Praga, dl Carlo Capalbo, care se afla la Bucuresti in staff-ul organizator, declara: «Cu siguranta, Bucurestiul se va alatura, prin acest Maraton, celorlalte orase deja cunoscute. Putini cunosc, poate, ca unul dintre fondatorii celebrului Maraton de la New York, Fred Lebow, s-a nascut in Romania… Cred ca Bucurestiul este pregatit pentru a se afla intre primele 10 orase europene care organizeaza un maraton… Este vorba de un eveniment social, care genereaza si un impact economic, la captul caruia fiecare participant este castigator… ».

            Maratonul International al Romaniei, care va avea loc la 21 octombrie 2007, este, asa dar, un eveniment cultural-sportiv care implica o gama larga de activitati si se adreseaza publicului de toate varstele, el reprezentand, de asemenea, o ocazie deosebita pentru promovarea imaginii Bucurestiului.

Bute victorios

Sigur ca ma bucur pentru victoria lui Bute, asa cum ma bucur pentru orice sportiv roman care are un rezultat bun. Dar asta nu inseamna ca o sa imi placa vreodata boxul. E un sport mult prea violent pentru gusturile mele. Sunt foarte fericit ca in cei 33 de ani de existenta n-am fost niciodata nevoit sa dau un pumn, sau mai rau, sa il primesc. Daca asta ma face mai putin barbat, va rog sa ma scuzati :D

Am facut in schimb cativa ani de judo si am putut sa simt gustul unui sport de contact, dar care este atat de elegant si de non-violent in fondul lui, incat il poate practica si cea mai delicata domnisoara. In judo, urmatorul lucru pe care il inveti dupa “scoala caderilor” (adica sa stii sa cazi fara sa te lovesti), este protejarea partenerului. Chiar daca ajungi sa finalizezi un procedeu, una dintre preocuparile tale importante este sa ai grija sa nu patzeasca ceva cel cu care lupti. Multe procedee pot fi foarte periculoase. In conditii de lupta reala, poti sa omori sau sa schilodesti un om, fara nicio problema.

Am amintiri foarte frumoase din anii in care am facut judo. Toata copilaria mea am avut probleme cu “raul de masina” (si de miscare, in general). Fata mea ma mosteneste, din pacate… Nu puteam sa fac o “tumba” (rostogolire), ca orice copil, sau sa ma invartesc in jurul axei, fara sa ametzesc sau sa imi fie greatza jumatate de ora. Apoi am descoperit judo. Primele luni au fost un calvar, dar ma duceam pentru ca abia asteptam sa fac si eu ce vedeam la “avansati”. Imi era greata la fiecare antrenament, pentru ca se punea multa baza pe rostogoliri. Insa asa m-am vindecat de “kinetoza”. Si de frica de confruntari.

Hai ca am pornit de la Bute si am ajuns la amintirile mele despre anii de judo. Concluzia e ca daca voi avea si un baiat, sigur il voi indruma catre judo (sau alta arta martiala), dar nu catre box.

President Club FLP

Ieri am avut o intalnire speciala cu membrii President Club-ului companiei Forever Living. A fost o invitatie onoranta pentru mine sa vin in calitate de “consilier”. Practic la aceste intalniri se discuta strategia de dezvoltare a companiei.

Ceea ce imi place la aceasta firma si la oamenii din interiorul ei este “transparenta”, deschiderea catre nou si orientarea catre preventie (desi Aloe este o planta cu proprietati curative, este mai important ca ea, ca si alte suplimente, sa fie folosite in scop de prevenire, decat in momentul cand boala s-a instalat).

Octombrie Rosu

Un articol din Academia Catavencu, despre semimaratonul Dorna, scris cu mult umor de catre Mihai Buzea (nu il cunosc, dar il felicit pentru text – m-a distrat :) ) Textul e pentru “avizati”, adica cei ce au trecut prin asa ceva si pot gusta subtilitatile.

octombrierosu.jpg

Emasculator

Pun pariu ca n-ai auzit pana acum cuvantul asta “emasculator”, cu atat mai mult sa vezi scula care ii poarta numele. E vorba de un cleste special pentru castrat porci. Ar merge incercat si pe unii oameni care se cred prea tari in “oo” :) )

cleste.JPG

Sanatatea TV

Miercuri seara am fost invitat la lansarea primei televiziuni on-line dedicata integral sanatatii – Sanatatea Tv. In urma cu cateva luni, mi-a fost propusa o colaborare cu aceasta televiziune si recunosc ca initial am fost reticent, in principal pentru ca nu vroiam sa imi aglomerez programul cu inca ceva in plus.  Totusi, pana la urma am acceptat, afland ca este proiectul unor tineri – un proiect care parea sa aiba sanse de succes.

Ma bucur ca am facut acest pas, pentru ca prin intermediul acestui proiect ma gasesc intr-o companie selecta – o multime de medici de renume care sunt implicati si ei pe domeniile lor.

Sanatatea Tv se doreste a fi un mijloc de informare in domeniul medical, un loc de unde oamenii sa poata culege informatii de calitate furnizate de catre profesionisti in domeniu.

Evenimentul de lansare a fost reusit, iar primul click a fost dat de catre Prof. Dr. Sorin Oprescu.

sanatateatv.jpg

Incalzirea globala si maratonul

Incalzirea globala isi face simtita prezenta peste tot si din pacate incepe sa faca victime.

Pe 7 octombrie a avut loc maratonul de la Chicago, un eveniment sportiv cu traditie si de mare amploare. Anul acesta, organizatorii si mai ales concurentii, s-au confruntat cu temperaturi foarte crescute pentru aceasta perioada si pentru zona respectiva – in jur de 30 grade Celsius (foarte aproape de un record local). Deznodamantul a fost nefericit – o persoana start3l.jpgdecedata si peste 300 ajunse la spital. Se pare ca organizatorii au fost luati prin surprindere si nu au avut suficiente provizii de apa si bauturi izotonice (din delcaratiile concurentilor reiese ca pe la jumatatea cursei se terminaserea deja proviziile).

Vazand ca situatia se inrautateste, politia a incercat sa opreasca oamenii spunandu-le ca maratonul a fost anulat; acest lucru se intampla pe la kilometrul 35, asa ca multi au terminat cursa mergand, spre disperarea oficialilor care nu intelegeau ce se intampla, iar altii au renuntat pur si simplu.

Cam ciudat, pentru un asemenea eveniment. Ok, nu ma mir foarte tare ca s-a intamplat in Bucuresti la semimaraton, insa la Chicago… Deci se poate intampla si la case mai mari.

Un lucru de remarcat la aceasta competitie – o sportiva din Romania, Adriana Pirtea, aflata la primul ei maraton, a condus toata cursa (la categoria femei), insa a fost depasita pe ultimii 50 metri de catre o etiopiana si a terminat pe locul 2. Oricum, e o performanta deosebita si merita toate felicitarile si aprecierile noastre.