8 ture de 2,5 km prin Herastrau, intr-o duminica frumoasa de septembrie. Lume destul de multa.

Per total ok, desi nu am scos un timp cu care sa ma laud. As fi vrut sa scot simtitor mai putin decat anul trecut, mai ales ca de atunci m-am antrenat foarte mult si am deja cateva sute (sau mii?…) de kilometri in picioare. Totusi nu am reusit asta si sunt oarecum suparat. Premizele erau bune: cald afara, teren plat (mai putin o panta destul de scurta si denivelarile din astfalt de langa Herastrau). Am facut prostia si m-am culcat cam tarziu cu o seara inainte, pentru ca am prins inceputul unui sf la televizor si n-am putut sa ma desprind de acolo. Ma rog, nu imi caut scuze, ca in fond nu trebuie sa dau socoteala in fatza nimanui (and that’s cool).

Am inceput prost cursa, cu cativa kilometri de crampe abdominale, starnite din nimic. Abia dupa 5 km m-au lasat, insa deja imi stricasera pofta sa “trag”. Asa ca m-am dus cum am putut. Parca nici picioarele nu m-au ajutat azi. A mers greu. Pana mea… Nu stiu de ce.

Trecand peste asta, m-au mai enervat si organizatorii, care au adus cateva baxuri cu apa si care s-a terminat pe la jumatatea cursei. Noroc ca in Herastrau exista tisnitorile cu apa, altfel era naspa. E drept ca au fost destul de multi participanti, totusi nu cred ca era o asa mare cheltuiala sa aduca suficienta apa (nu mai zic de bauturi izotonice, ca deja asta e sf…). Jenant.

Mi-a parut bine ca am mers, chiar daca nu mi-a iesit asa cum speram, dar am avut ocazia sa ma intalnesc cu multi cunoscuti si chiar sa imi fac prieteni noi.

N-am poze sa va arat, insa sper sa puna organizatorii pe site la ei si o sa bag un link atunci.

http://www.bazaruldeoase.home.ro

 Imi trezeste amintiri din primii ani de facultate ) Eu am avut noroc sa primesc de la un medic un sac cu oase, care a fost botezat “Bunicul”. Nu am avut niciodata repulsie fatza de asa ceva, dar nevasta-mea mi-a pus in vedere ca “Bunicul” nu poate sa locuiasca sub acelasi acoperis cu noi, asa ca a trebuit sa ii gasesc o alta gazda.

Oasele sunt fascinante (ca de altfel intreg corpul omenesc). Sunt extrem de functionale. Mi-ar fi placut sa fac ortopedie, dar n-a fost sa fie.

Copiii imita comportamentul parintilor sau al celor cu care intra in contact. E un lucru pe care l-am constatat de atatea ori la fetitza mea. Am gasit un clip foarte interesant pe aceasta tema.

In sfarsit mi-a gasit timp pentru un update. De aceasta data noutatile sunt: editorialul, prezentarea siteului sportscience.ro , un nou exercitiu de forta si interviul cu Robert Cazan, pe care l-am consiliat pe parte de nutritie si antrenament pentru pariticiparea sa la International Best Model World 2007.

Am condus pe ultimul drum o buna prietena.

25 de ani.

In vara asta ar fi trebuit sa mergem la nunta ei…

Numai ca destinul a facut sa dispara mult prea repede dintre noi. Cancer cutanat…

Dumnezeu sa o ierte.

Nu e vorba de romanul lui Gregory Benford (care de fapt se numeste “Timperfect” si e un sf foarte interesant), ci de timpul de afara, care a fost absolut perfect pentru alergat. Astazi a fost una dintre acele zile in care daca vrei sa alegi o activitate ideala, atunci iesi la plimbare sau la un antrenament in aer liber. A fost soare, a batut foarte putin vant (doar atat ca sa ma racoreasca), iar temperatura a fost undeva in jur de 21 grade. Am facut un antrenament de volum, dupa ce toata saptamana m-am fortat sa lucrez pentru intensitate (spun “fortat” pentru ca mi-am revenit cu greu dupa viroza si am avut caile aeriene permanent pline de secretii, asa ca am tusit si am respirat greu la fiecare antrenament). Acum pot sa zic ca m-am vindecat aproape complet si sper sa ma mentin asa, pentru ca o sa am o luna octombrie extrem de aglomerata. Abia astept sa se faca noiembrie (din anumite puncte de vedere…).

Deschisesem mai de mult un topic pe forumul MH, despre muzica pe care o asculta fiecare la antrenamente. Eu ma antrenez cu mp3-ul, pentru ca altfel ar fi destul de monoton sa alerg 15 km doar cu gandurile mele, care uneori o iau razna si ma deturneaza de la obiectiv. Pana acum, cea mai tare piesa, cea mai motivanta, cea mai “adrenalizanta” este “The Power” a lui H-Blockx (vezi aici). La maratonul Callatis am avut-o in urechi pe ultima panta inainte de finish, si a intrat extraordinar de bine. Imi amintesc cu atata placere de acest finish, in care am sprintat pe ultimii 2 km, ceea ce e destul de “interesant” dupa 40 de km (un fel de sprint chinuit a fost si la maratonul Transilvania, doar ca acolo simteam ca imi dau duhul si nu doream altceva decat sa ma opresc si sa ma odihnesc).

Vreau sa imi fac un playlist cu piese de genul asta, pentru ca e incredibil cat de mult te poate impinge de la spate o muzica adecvata.

Maratonul Piatra Craiului  – superinteresant si provocator

Din pacate, anul acesta nu am cum sa merg

M-am saturat de toti tzaranii si tzoparlanii care populeaza Bucurestiul asta. Cand eram in liceu aveam un termen pentru ei “ghertzoi”.

Azi veneam linistit spre casa si trec pe langa un tzaran de vreo 20 de ani care manca o banana (sta-i-ar in gat). O termina si ce crezi ca face cu coaja? O arunca dezinvolt in spatiul verde. LANGA BLOCUL MEU. IN CARTIERUL MEU. IN ORASUL MEU. Am simtit ca turbez, mai ales ca la 2 metri de el era un cos de gunoi.

Ce ai fi facut in situatia asta?

Eu am zis spre el “foarte frumos…” si mi-am luat in replica niste “..ula” si “..uie”, cat sa imi ajunga o buna perioada de timp. Sa ma intorc sa ma bat cu el? Nu sunt genul si oricum cred ca mi-o furam. Sa ma duc la el si sa-i explic ca aici nu e la ma-sa, langa grajdul de porci, in satul Tzoparlanii din Vale? Sau sa caut politzaiul sau gardianul public? Apropo, gardieni publici n-am mai vazut sa existe…

E foarte frustrant, pentru ca cel putin in sectorul 3 lucrurile s-au schimbat mult. Primarul Negoitza merita toata admiratia (nu am “culoare” politica, in caz ca se intreaba cineva… si nici nu ma intereseaza). In anii care au trecut de la alegeri, fatza sectorului s-a schimbat radical. Am vazut transformari concrete, in lucruri care ma privesc direct ca cetatzean. Si vine tzoapa de la coada vacii sa imi murdareasca mie orasul. Mamicutza lui… Ce lopetzi in fatza ar fi meritat. Sau macar o amenda usturatoare.

Dupa o saptamana de pauza, in care am dus boala pe picioare si m-am tratat cu de toate (desi probabil nu era nicio diferenta daca nu luam nimic…) am facut primul antrenament. Imi venea sa innebunesc cand vedeam ce frumos este afara, iar eu stateam cu nasul in batista si cu ceaiuri fierbinti.

Azi n-am mai rezistat, mai ales ca se anuntasera 30 de grade si am mers la antrenament. Am facut un antrenament usor, 10 km in ritm mai scazut decat cel de concurs. M-am simtit bine, desi inca nu respir asa cum ar trebui. I’m back in bussines!!

Saptamana asta am fost foarte suparat – o raceala timpita m-a tinut departe de antrenamente. Nici daca as fi tinut neaparat, nu as fi reusit sa alerg, pentru ca ma simteam groaznic. Inca nu sunt refacut, dar sper ca maine sa pot sa ies pe teren. E o mare prostie sa te antrenezi atunci cand esti bolnav. Dupa ce ca organismul se lupta cu boala, il mai soliciti si tu cu efortul…

In alta ordine de idei, sunt bucuros ca in sfarsit am intrat in posesia unui Nikon D40x, o camera digitala foarte performanta. Am o multime de amici fotografi, asa ca am putut sa vad diferenta intre pozele pe care le poti face cu un aparat de amator si cu unul profi. Bineinteles, acum trebuie sa invat sa-l folosesc la capacitate maxima. Noroc ca are cine sa imi “predea” arta fotografica