Nu, n-am fost sa concurez… Nici chiar asa )

Am fost sa il insotesc pe prietenul meu Vlad Stoica, dar si in calitate de reporter MH. Ca si anul trecut, a fost o experienta deosebita fiindca am trait tot evenimentul la intensitate maxima, chiar in inima lui. In plus am reusit sa vad o parte din Coasta de Azur – Nisa, Cannes, Monaco, despre care o sa povestesc  cand o sa am timp mai mult. Despre Ironman si Vlad “romanul de fier” o sa cititi in numarul viitor din MH.

.

Unii dintre pacientii mei se plang de simptome care sugereaza un grad de intoleranta la lactoza. Evident, in cazul lor laptele si derivatele ies din discutie, ceea ce reprezinta o pierdere pentru toate beneficiile nutritionale pe care le pierd in acest fel.

Exista ca alternative produsele din soia, cum ar fi tofu si laptele de soia, care pe langa faptul ca sunt gustoase, aduc un aport important de proteine, cu continut redus de grasime.

Din cand in cand imi mai iau si eu aceasta bautura din soia, care are gust foarte asemanator cu laptele, are un continut caloric de 41 kcal/100 g, 3,5 g proteine, 3,7 g glucide si 1,5 g grasime (la suta de grame). Se gaseste cu aroma de capsune, vanilie sau fara nicio aroma.

.

Este un produs interesant, despre care am aflat la unul din congresele de medicina sportiva la care am participat, iar acum am avut ocazia sa il testez pe pielea mea. Practic e o punga de plastic in care sa gaseste o alta punga cu apa plus niste granule speciale. In momentul cand strangi puternic punga, cea din interior se sparge si apa intra in contact cu granulele, care se transforma instant in gheatza. Ai obtinut o punga cu gheatza granulata, care se muleaza pe toate zonele dureroase, atunci cand ai nevoie sa faci crioterapie, adica in special in faza acuta a traumatismelor.

Azi am alergat 12 km si m-a lovit iar durerea despre care am mai povestit. Asa ca i-am servit un Articare Cold Pack.

Mai tragica decat durerea a fost caldura asta infecta, desi nu m-am dus in miezul zilei sa alerg. Caldura e unul dintre cei mai mari dusmani ai performantei, fiindca iti tine ocupat sistemul circulator cu functia de termoreglare, in loc sa il lase sa se ocupe de “hranirea” musculaturii implicate in efort. Evident, solutia este adaptarea treptata si hidratarea adecvata. Am citit cateva studii despre antrenament in mediu cald si umed si este incredibil cat de mult poate sa afecteze capacitatea de efort, chiar si in cazul celor care au trait intr-o astfel de clima. Din cate am auzit, o sa avem o vara cumplita, asa ca va trebui sa imi pun cat mai devreme antrenamentele, ca sa prind racoarea diminetii.

“Babel” este un film ultra-nominalizat si ultra-premiat, unul dintre filmele despre care s-a vorbit mult la Oscarul din acest an.

Linia generala seamana destul de mult cu cea din “Crash”, filmul care a luat Oscarul pentru cel mai bun film anul trecut. E vorba de o poveste divizata in patru povesti care aparent nu au legatura intre ele, insa pe masura ce actiunea se desfasoara, ele se leaga intr-un mod ingenios. Mi-a placut mult si Crash, desi unii carcotesc ca a avut un mesaj prea evident (”Rasismul e ceva rau”), insa “Babel” are un aer aparte, poate si prin contrastele oferite de Alejandro Innaritu, regizorul fimului. Actiunile paralele ale fimului se desfasoara in SUA, Mexic, Maroc si Japonia. Este de mare efect contrastul dintre saracia Marocului – pastori traind izolati in zone aride, si marile aglomerari urbane din Japonia. Peisajele sunt extraordinare, muzica de mare efect, iar actorii foarte potriviti pentru rolurile lor.

Babel este un film mult mai complex decat Crash, in special prin abordarea multiculturala a unor probleme de fond ale omului: atitudinea noastra in fata durerii, speranta ce ne tine in viata, solidaritatea, izolarea, singuratatea etc.

Nu trebuie ratat.

Ca aspect anecdotic: politistul dintr-un orasel amarit din Maroc, conducea o Dacie 1300

Am rasuflat usurat cand am aflat ca am doar o simpla miozita, ca amintire (dureroasa) de la maraton. Imi era teama sa nu fie ceva mai rau, vreo fractura de stres sau vreun ligament rupt…

I-am facut o vizita prietenului meu, dr. Gabriel Panait, specialist in medicina sportiva si dupa consultatie, ecografie si radiografie de genunchi mi-a spus ca e doar o miozita, pe care s-o tratez cu… raceala (adica cu gheata). Bineinteles ca nu ma pot abtine sa nu ma antrenez. E pacat de vremea asta frumoasa. La iarna nu stiu daca o sa imi mai vina sa ies pe teren, decat poate doar daca o sa avem iar parte de o iarna ca cea care a trecut.

Anul trecut, dupa semimaraton m-am ales cu o periostita tibiala, dar peste asta am trecut destul de usor, fiindca incepuse sa fie rece afara si alergam mai mult pe banda. Ii dau dreptate acum lui Marius Rus care imi spunea ca el nu ar putea sa se antrenze pe banda. Cand alergi multi kilometri trebuie neaparat sa scapi de caldura pe care o produce corpul, altfel la un moment dat clachezi. Afara mai bate vantul, e volum mare de aer… in sala ajungi sa te simti ca intr-o camera neaerisita de 2 luni. In plus, nu ai cum sa iti “faci” picioarele pentru alergare pe asfalt sau pe teren denivelat, daca alergi pe benzile acestea moderne care au incorporat sistem de atenuarea socurilor (un sistem foarte bun, de altfel… insa nu pentru cine vrea sa concureze afara).

Am terminat si editia de anul acesta. Cu bine. Nu o sa spun prea multe, fiindca vreau sa va las sa cititi in revista.

Spun doar ca avem doi castigatori – unul dintre ei a dat jos 14 kg pornind de la 118 kg, iar celalalt aproape 9 kg plecand de la 90 kg. Este o evolutie mai mult decat excelenta, la care sincer nu ma asteptam nici eu, in conditiile in care nu s-au infometat, au mers la servici, la cate o petrecere, dar si la antreamente (extrem de constiinciosi).

In poza sunt impreuna cu Vali, Cristi si Radu, trei dintre cei mai buni concurenti din acest an. Mai multe detalii in MH-ul ce o sa apara luna aceasta.

Citeam recent ca dismorfismul muscular este pe cale sa intre in DSM-IV alaturi de alte tulburari de perceptie corporala si tulburari de alimentatie. DSM-IV este cea mai importanta catalogare a bolilor si tulburarilor psihice.

Dismorfismul muscular este un fel de anorexie nervoasa… inversa. In sensul ca o persoana cu anorexie traieste cu senimentul obsesiv ca are o greutate prea mare si un corp inestetic din cauza excesului ponderal, in timp ce un “dismorfic” (nu stiu daca acesta este termenul corect…) este obsedat de dimensiunile prea reduse ale corpului si toate actiunile lui sunt indreptate catre acumularea de masa musculara. Ca si in cazul anorexiei, unde persoana este deja exagerat de slaba, cei cu dismorfism muscular au deja muschii bine dezvoltati, in tot cazul mai mult decat oamenii obisnuiti.

Nu inseamna ca oricine vrea sa isi dezvolte masa musculara sufera de aceasta tulburare. E vorba de genul acela de indivizi care ajung sa foloseasca doze uriase de steroizi si suplimente, dezvoltandu-se exagerat de mult, iar in sinea lor tot nu sunt multumiti de felul cum arata. Ca si in cazul anorecticilor, trebuie perceputi ca niste indivizi care au nevoie de ajutor de specialitate. Am cunoscut persoane cu anorexie si mi-am dat seama ca traiesc o adevarata drama – problemele lor sunt mult mai profunde decat fandoselile multor fatuci care “tin regim” pentru fiecare gram acumulat.

Sunt curios cati dintre culturistii profesionisti (ma refer la cei de afara) sufera de o astfel de problema. Tind sa cred (dar e numai o speculatie) ca sportivi de la noi (adica cei care intra in circuitul competitional)  sunt mai echilibrati psihologic decat multi indivizi de prin sali care se antreneaza si dopeaza strict pentru marime, fara a tinde catre simetrie, proportii, definire, armonie etc – adica ceea ce are nevoie un culturist sa arate pe scena. Dismorfismul muscular se refera la “cantitate”, in timp ce in culturismul competitional nu faci nimic fara “calitate”.

Azi a fost primul antrenament pe care l-am facut (in sfarsit) afara, dupa maraton. Pana vineri am mers cu concurentii de la “Da jos burta” la World Class si m-am antrenat acolo. Cu ocazia asta mi-am dat seama ce diferenta mare este intre alergatul afara si cel pe banda. Inainte alergam numai pe banda si mi se parea ok, insa dupa o lunga perioada de antrenamente numai afara, am simtit ca ma sufoc pe banda. Asta pentru ca lipsese acel vant care te ajuta sa te racoresti (benzile de la Technogym au o chestie inteligenta – un mic ventilator care iti sufla in fatza… numai ca la World Class au benzi Nautilius).

Am alergat 10 km relaxat… de fapt, vorba vine relaxat, fiindca ma supara cateva ligamente externe ale genunchiului drept si care nu m-au lasat sa ma bucur de vremea superba si de senzatia de libertate pe care o simt pe teren. Sunt cam ingrijorat ca durerea nu a cedat dupa 10 zile de tratament si repaus (relativ). Ramane de vazut ce o sa fac in continuare cu problema asta. Acum ii inteleg cu atat mai mult pe sportivii care aproape plangeau cand li se interzicea efortul o perioada, sau mai grav, li se spunea ca nu mai pot face acel sport niciodata. Este incredibil de frustrant

Filmul, cred ca l-a vazut toata lumea la momentul respectiv. Este intr-adevar un punct de referinta in zona underground. Asa cum este si cartea ce a stat la baza filmului. Este la fel de incitanta, alerta si pe alocuri mai dura decat filmul. Merita citita pentru ca iti completeaza anumite zone din film care au fost eliminate sau au fost “povestite” putin altfel.

Chuck Palahniuk a scris si alte carti la fel de “intunecate” ca si Fight Club. Au aparut la editura Polirom, ca si aceasta, deci pentru cei care pot digera underground-ul, e de retinut.

Este un film care a luat o multime de Oscaruri in 2006 (inclusiv Oscarul pentru cel mai bun actor – Forest Whitaker). In ciuda titlului, actiunea se desfasoara in Uganda, prin anii ‘70, in timpul dictaturii lui Idi Amin, un personaj care a marcat istoria acestei tari (un fel de Ceausescu, dar cu alte caracteristici). Titlul este un joc de idei – Amin ii ura pe britanici si ii alungase din tara lui – se face o analogie cu antipatia “seculara” dintre scotieni si britanici.

Filmul este tulburator si excelent pana la cele mai mici detalii. Nu e de mirare ca a primit atatea premii si nominalizari.

Nu trebuie ratat.