Au trecut 2 ani. Nu imi vine sa cred ca au trecut deja, asa cum nu imi vine sa cred cand ma uit la fetitza mea care are doar cu 6 luni mai mult decat MH-ul.

La multi ani, draga MH! Sa ne traiesti si sa te faci din ce in ce mai mare!

Men’s Health a aparut in Ro intr-un moment in care publicul era pregatit sa il primeasca. Aveam nevoie de asa ceva – o revista de foarte buna calitate, pentru barbati. Atunci cand am fost invitat la redactie si mi s-a propus colaborarea, habar nu aveam ce o sa urmeze. Citisem cateva numere americane, insa pe atunci eram “setat” pe alt gen de reviste – Flex, Muscle&Fitness, Muscular Development, care insa tratau subiecte mai “hardcore”.

MH mi s-a potrivit ca o manusa – genul de subiecte care ma intereseaza si atitudinea care imi place, adica o prezentare mai lejera, mai amuzanta a unor subiecte foarte serioase.

Imi amintesc ca la inceput, o parte din public (partea aceea care are un hobby de a cauta nod in papura, oriunde si oricum) a sarit arsa in sus – ca e o revista superficiala, ca oricum gasesti toate informatiile pe net, ca cei care o scriu/editeaza nu au “six pack”… in sfarsit, tampenii; acum e liniste. In mod sigur am crescut si din punct de vedere calitativ, insa s-a mai intamplat ceva – publicul a inceput sa se educe, sa inteleaga mesajul MH, sa se prinda ca sub tonul jovial si aparent neserios, de fapt se ascund informatii de cea mai buna calitate. Pana una-alta trebuie sa ne bazam pe cercetarile altora. In Romania exista cercetare, in unele locuri chiar foarte serioasa si de valoare, insa nu exista liantul intre studiul stiintific (sec si inaccesibil pentru omul obisnuit) si public. Sunt absolut convins ca la un moment dat vom citi in paginile MH-ului articole originale, care sa aiba la baza studii romanesti. De fapt, spre asta tindem. Americanii ne-au dat modelul, restul ramane in seama noastra. Insa pentru asta trebuie sa avem acces la adevaratii specialisti (subliniez “adevaratii” – este esential pentru credibilitatea pe termen lung).

Adevarul este ca se munceste mult la aceasta revista. Echipa de baza e formata numai din profesionisti si asta se reflecta in calitatea finala a produsului. Sunt foarte fericit ca am reusit sa leg relatii de prietenie cu fiecare in parte, cu toate ca ne vedem relativ rar. Si eu ma straduiesc sa imi fac partea mea cat mai bine si ceea ce mi se parte foarte important e ca nu percep aceasta colaborare ca pe o “munca” (sau mai rau, ca pe o corvoada…), ci este o placere, un hobby… iar daca imi aduce si niste bani, cu atat mai bine!

Nu o sa o mai lungesc. La multi ani MH, la multi ani dragi colegi din redactie si din afara ei (colaboratori, moderatori) si sa ne ajute Dumnezeu sa ne vedem cu bine la cat mai multe aniversari MH !

Ieri am fost invitat sa particip la un eveniment foarte interesant. De cateva luni colaborez cu o firma care produce suplimente nutritive, Forever Living, pe care le vand in vreo 120 de tari. Sunt lideri mondiali in ceea ce priveste produsele pe baza de Aloe Vera. Eu colaborez cu ei ca si consultant medical si de nutritie (in special in relatia cu distribuitorii).

Mult timp m-am ferit de orice relatie cu companiile tip MLM. Nu ca ar fi fost ceva in neregula cu ele, insa nu imi placea modul agresiv (al unora) de a incerca sa iti bage pe gat afacerea. In plus, nici nu ma vedeam facand prezentari si construind retele de distribuitori. Ma rog, asta nu o fac nici acum, repet, nu fiindca ar fi ceva in neregula, dar nu stiu cand as mai avea timp si pentru asta.

Forever este o companie foarte misto. Sincer. In timp, o sa mai povestesc despre aceasta. E condusa de oameni tineri si formata din oameni tineri – foarte “pozitivi”, prietenosi, binevoitori, care nu se bat cu pumnii in piept “ce grozavi suntem noi, cei mai buni, cei mai destepti, restul sunt niste tampiti” (detest pana la greatza genul asta de “echipe”).

Success Day este un eveniment pe care il organizeaza de cateva ori pe an si in care sunt promovati cei care urca in ierarhia retzelei (acumuland puncte, prin vanzare de produse si prin aducerea de noi membrii in retea). Daca va imaginati ca e ceva limitat – 2-3 nebuni acolo…, va inselati. La evenimentul de ieri Sala Palatului a fost neincapatoare (peste 4200 de oameni). Pentru multi oameni genul acesta de afacere este exact ce le trebuie ca sa isi asigure un venit, o preocupare si posibilitatea sa isi gestioneze timpul cum vor ei. Si mai este ceva – ii aduna pe oameni la un loc. Le da sentimentul de adeziune, de apartenenta sociala. Chiar daca e vorba totusi de un mediu concurential, e loc pentru toata lumea.

Nu mi-am propus sa le fac reclama (au suficient succes si fara vorbele mele scrise intr-un coltz de Internet), dar am fost foarte surprins (in modul cel mai pozitiv) de entuziasmul pe care l-am vazut si simtit ieri la acel eveniment. Sau poate eram eu prea emotionat… Liderii Forever m-au investit cu increderea de a tine un speech despre antioxidanti si desi am mai vorbit in public de multe ori, chiar la o sala arhiplina nu mi s-a mai intamplat. Oricum, a iesit foarte bine. Cred ca incepe sa imi placa gustul scenei (pe naiba!)

Desi prin firea mea sunt un tip destul de atasat de ceea ce cunoaste deja, mi se mai intampla uneori sa ma apuce cheful sa incerc ceva nou, despre care nu stiu mare lucru.

De exemplu, sa ascult formatii de care nu am auzit. Probabil ca The Eels sunt cunoscuti, nu am habar, dar eu i-am descoperit de curand si va recomand sa ascultati muzica lor. E deosebita.

Asa se numeste cea de-a doua carte despre viata lui Lance Armstrong si se gaseste la noi publicata de editura BusinessTech.

Este de fapt continuarea celeilalte (O lupta asumata, o cursa castigata) si acopera perioada in care Armstrong a castigat consecutiv de 5 ori titlul de campion la Tour de France (performanta lui nu se termina aici, el urmand sa mai castige inca de 2 ori). Practic este povestea unui sportiv extraordinar, un om nascut pentru performanta si un personaj cu foarte mult bunsimt si spirit de camaraderie (cel putin asta este impresia pe care o ai dupa ce termini cartea).

Performanta, in general, este un lucru impresionant si putini sunt cei care au sansa in viata sa simta gustul victoriei, insa ceea ce il deosebeste catgoric pe Lance Armstrong de toti ceilalti sportivi este faptul ca a reusit sa doboare recorduri mondiale si sa depaseasca limite incredibile DUPA ce a trecut prin experienta cumplita a cancerului.

Acest volum, spre deosebire de primul, pune mai mult accent pe activitatea lui competitionala. Pentru mine a fost un prim contact, chiar daca prin intermediul lecturii, cu un sport despre care nu am stiut prea mult pana acum – ciclismul. Mi s-a parut foarte interesant sa aflu “dedesubturile” unei competitii de nivelul Turului Frantei. Pe masura ce descopar un sport, sunt uimit cate aspecte poate cuprinde – de la modul de abordare al antrenamentelor si pana la startegiile de concurs.

Lance Armstrong spunea ca daca ar fi sa dea timpul inapoi si sa fie nevoit sa aleaga intre experienta cancerului si cea de campion, ar alege cancerul. Pare o exagerare, insa dupa ce citesti aceste carti iti dai seama cat de mult l-a marcat si transformat aceasta lupta cu boala. Mai mult decat atat, victoria lui in fata cancerului a reusit sa motiveze o multime de alti oameni bolnavi. El a creat o fundatie care ii poarta numele si care a reusit sa stranga milioane de dolari destinate cercetarii si recuperarii bolavilor de cancer.

Ce ar fi viata fara provocari? Probabil ca o plictiseala imensa.

Nu pot sa ii inteleg pe oamenii care se plafoneaza, indiferent care ar fi nivelul la care intervine “plafonul”. Omul ala care face toata viata acelasi lucru – da cu matura, face suruburi, apasa trei butoane sau plimba niste hartii, oare nu innebuneste de plictiseala?

Totdeauna am simtit nevoia de “nou” si medicina mi-a oferit suficiente provocari. Ca medic, nu ai cum sa te plafonezi, atat timp cat ti-a mai ramas macar putina curiozitate stiintifica. Nu am atat timp la dispozitie, nu am atata putere si energie sa pot sa parcurg tot ce imi propun, sa citesc tot ce apare nou.

Permanenta criza de timp ma omoara. Am atatea lucruri de facut, atatea proiecte, atatea idei si din pacate atat de putin timp liber. Sau poate ca timpul ar exista, dar este fragmentat si ocupat cu o multime de maruntzisuri (necesare si ele, ce sa-i faci…).

Oricum, una peste alta, sunt multumit ca am parte de atat de multe provocari (in cel mai pozitiv sens al cuvantului) si ca am de unde alege, decat sa stau si sa urlu la luna sau sa ma infund undeva, fara sanse de a ma dezvolta (in principal pe plan spiritual).

Exista lucruri care au puterea sa schimbe, macar putin, felul cum vedem lucrurile.

Tocmai am terminat de citit o carte care m-a impresionat prin mesajul extraordinar de optimist pe care il transmite. E vorba de “O lupta asumata, o cursa castigata”, o carte despre (o parte) din viata lui Lance Armstrong. Toti pasionatii de sport stiu ca Lance este unul dintre cei mai mari ciclisti ai lumii, poate cel mai mare, castigand de 7 ori Turul Frantei. Ceea ce poate nu stiti este ca Armstrong a supravietuit cancerului. Cartea aceasta povesteste lupta lui cu aceasta boala oribila. Nu este o carte cu prea multe valente artistice, e scrisa chiar simplutz, insa “povestea” are puterea sa te faca sa te gandesti mai bine la valoarea vietii si la felul cum ar trebui sa ne bucuram de fiecare clipa.

Lance Armstrong a fost diagnosticat la varsta de 25 de ani cu cancer testicular, cu metastaze in plamani si creier. Sansele lui de supravietuire erau mai mici de 10%, conform statisticilor. Dupa ce a trecut prin 2 ani de chin (interventii chirurgicale, nenumarate cure de chimioterapie) a reusit sa se vindece complet de cancer si ceea ce este extraordinar, a revenit in cursele de ciclism (inainte de boala ajunsese deja foarte cunoscut, cel mai bun titlu al sau fiind cel de campion mondial), si a castigat de 7 ori Tour de France.

In numarul care acum este in pregatire (din MH) veti putea citi povestea unui alt barbat care a infruntat cancerul, l-a invins si trecand prin aceasta experienta care i-a marcat viata, a reusit sa se transforme radical. Nu va spun mai mult, ca sa nu va stric surpriza.

Stau si ma gandesc – e oare nevoie de asemenea experiente traumatizante pentru a realiza ca ne irosim viata cu detalii nesemnificative? Cred ca fiecare dintre noi a avut de-a lungul vietii “momente de revelatie”, momente in care ai brusc senzatia ca toata incrancenarea cu care lupti pentru ceva marunt, toata zbaterea pentru a obtine un lucru oarecare, micile (sau marile) mizerii pe care ti le fac cei cu care interactionezi – pur si simplu nu merita atentie. Imi vine sa zambesc cand imi aduc aminte de astfel de momente!